Doi lei au fost împuşcaţi şi un tânăr grav rănit, după ce acesta a încercat să se sinucidă sărind în cuşca felinelor de la grădina zoologică din Santiago de Chile, relatează duminică DPA.
Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, s-a căţărat pe acoperişul cuştii, apoi s-a aruncat înăuntru şi s-a dezbrăcat sub privirile vizitatorilor.
La început, tânărul a fost ignorat de către cei trei lei, însă ulterior a fost atacat după ce l-a provocat pe unul dintre aceştia, a indicat cotidianul La Tercera.
Potrivit unei declaraţii postate pe Facebook de grădina zoologică, doi lei au fost împuşcaţi de către îngrijitori pentru ca bărbatul să poată fi salvat.
Responsabilii grădinii zoologice au precizat că nu au putut folosi săgeţi tranchilizante, care pot seda un leu în circa 4 minute, deoarece viaţa bărbatului era într-un pericol iminent.
Ulterior s-a aflat că tânărul, care a fost auzit recitând versete din Biblie în cuşca leilor, lăsase un bilet de adio, potrivit comisarului de poliţie Gerson Sepulveda.
Activiştii pentru drepturile animalelor au protestat faţă de uciderea felinelor, care trăiau la grădina zoologică de peste 20 de ani.
AGERPRES