În total nouă yemeniţi aflaţi în închisoarea americană Guantanamo au fost transferaţi în Arabia Saudită, a anunţat sâmbătă Departamentul Apărării de la Washington, citat de AFP.
După acest transfer, care marchează încă o data dorinţa guvernului Statelor Unite de a închide controversatul centru de detenţie înainte de plecarea preşedintelui Barack Obama în ianuarie, mai sunt în închisoare 80 de deţinuţi, după ce iniţial au fost aproximativ 780.
"Statele Unite mulţumesc guvernului Arabiei Saudite pentru gestul său umanitar şi dorinţa de a susţine eforturile în curs pentru închiderea centrului de detenţie Guantanamo", a subliniat Pentagonul într-un comunicat.
Este pentru prima dată când Arabia Saudită, ţară unde Barack Obama va începe miercuri o vizită, primeşte deţinuţi de la Guantanamo.
În ultimele luni, Washingtonul a accelerat ritmul transferurilor de prizonieri, iar operaţiunea desfăşurată sâmbătă este cea mai importantă din ianaurie, când zece yemeniţi au fost trimişi în Qatar.
Prizonierii transferaţi au ajuns sâmbătă în Arabia Saudită, a precizat Pentagonul.
AGERPRES