Situaţie încredibilă la Bucureşti. O sută de elevi de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală sunt duşi la audieri, la poliţie, fapt care a stârnit nemulţumirea părinţilor, aflaţi în fata şcolii pentru a-şi aştepta copiii care susţineau ultima probă a Bacalaureatului.
Liceenii vor fi cercetaţi în legătură cu şpaga dată la BAC. Vor fi audiaţi şi părinţii unora dintre elevi. După ultima probă a examenului de bacalaureat, elevii vor fi duşi de la Liceul Dimitrie Bolintineanu la poliţie cu un autocar. Cei care apar pe listele poliţiştilor sunt legitimaţi şi selectaţi.
"La momentul actual, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează anumite verificări la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti, în legătură cu examenul de bacalaureat în curs. Verificările vizează ridicarea unor înscrisuri şi obiecte relevante, fără perturbarea probei desfăşurate în ziua curentă. În principiu, nu sunt vizate sălile de examen şi nu vor fi efectuate percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.
De asemenea, având în vedere faptul că probele examenului de bacalaureat s-au încheiat, în cursul acestei zile se va proceda la audierea unor persoane (în principal elevi) la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, respectiv la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Părinţii elevilor sunt strânşi la poarta liceului, aşteptând să vadă ce se va întâmpla mai departe. Aceştia susţin că autorităţile nu au prezentat niciun mandat în baza căruia se desfăşoară acţiunea de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".
Totodată, procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţişti au mers la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" pentru a ridica înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat; nu s-au mai făcut, însă, percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.
De asemenea, şi părinţii acestora vor fi anchetaţi. Pe numele fiecărui elev există deja mandat de aducere. Anchetatorii spun că este vorba doar de o clarificare. Mai mulţi părinţi au blocat poarta. Aceştia nu vor să lase autocarele în care au fost urcaţi copiii, până când nu le va vorbi un reprezentant al Poliţiei.
Părinţii au făcut cordon în jurul autocarului în care se află copiii lor şi au început să se îmbrâncească cu poliţiştii. Poliţiştii vor ca autocarele cu elevi să meargă la Poliţia Capitalei şi duşi la audieri.