Ambasada României la Praga a fost informată de poliţia cehă cu privire la producerea unui accident rutier, în cursul zilei marţi, pe autostrada D5 (Praga-Nurenberg), în dreptul oraşului Plzen, soldat cu decesul a patru cetăţeni români şi rănirea altor trei, informează MAE
Misiunea diplomatică română a efectuat demersurile legale pe lângă autorităţile competente cehe în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privirea la identitatea victimelor, starea de sănătate a cetăţenilor români răniţi şi împrejurările producerii accidentului.
MAE precizează că, potrivit informaţiilor furnizate până în prezent, în accidentul rutier au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România, un camion şi un autoturism, cel din urmă având la bord şapte cetăţeni români. Conform declaraţiilor unor reprezentanţi ai poliţiei, camionul a lovit din spate autoturismul, care a fost proiectat în parapetele de protecţie de pe marginea autostrăzii.
"În urma coliziunii, patru dintre cetăţenii români aflaţi în autoturism şi-au pierdut viaţa, alţi trei fiind transportaţi la Spitalul Universitar din Plzen, doi dintre aceştia aflându-se în stare gravă. În acest moment, la nivelul poliţiei cehe este în curs ancheta privind circumstanţele în care s-a produs accidentul", se arată în comunicatul MAE.
În urma instrucţiunilor transmise de către Centrala MAE, consulul român s-a deplasat, în regim de urgenţă, la unităţile spitaliceşti în care sunt internaţi cetăţenii români răniţi, precum şi la organele de poliţie în vederea obţinerii de informaţii suplimentare, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, din primele date obţinute de la organele de poliţie, rezultă că împotriva şoferului camionului implicat în accident a fost iniţiată cercetarea penală.
"Misiunea diplomatică română monitorizează cu prioritate cazul, menţine permanent legătura cu autorităţile competente locale şi cu reprezentanţii spitalului în care se află internaţi cetăţenii români, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale", mai menţionează MAE.