Poliţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov cu privire la situaţia semnalată de poliţistul Marian Godină, respectiv presiunile făcute de superiorii săi după ce a reţinut un permis de conducere, a transmis, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit unui comunicat, ca urmare a verificărilor făcute de Direcţia de Control Intern din Poliţia Română, "şeful Poliţiei Române a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru clarificarea situaţiei de fapt".
Poliţia Română a mai transmis că "agentul şef adjunct de poliţie Marian Godină nu a făcut obiectul acestui control".
O echipă a Direcţiei de Control Intern din Poliţia Română s-a deplasat, marţi dimineaţă, la Braşov, pentru a verifica situaţia semnalată de poliţistului Marian Godină, conform IGPR.
Poliţistul de Rutieră, care a publicat recent o carte în care povesteşte despre peripeţiile din trafic, a scris pe pagina sa de Facebook că în urma unui incident din trafic, în care a oprit o maşină în care se afla directorul Crucii Roşii din Braşov, a avut probleme cu superiorii săi, care l-au acuzat că nu s-a prezentat şi că ar fi avut un "ton arogant".
În urma acuzaţiilor, poliţistul a scris pe Facebook că mama sa a ajuns la spital în stare gravă şi că el vrea să-şi dea demisia.
"Am fost de serviciu pe 8 februarie 2016, adică săptămâna trecută, şi am oprit o maşină al cărei şofer nu a acordat prioritate unui pieton, care a trebuit să se oprească pentru a nu fi lovit. M-am prezentat, i-am cerut actele şoferului şi i-am spus că i se va reţine permisul. În timp ce mă duceam spre maşina poliţiei, de pe locul din dreapta faţă a maşinii oprite a coborât o doamnă care a venit la mine şi mi-a zis, «Staţi că nu e chiar aşa, staţi să negociem că eu sunt directoarea de la Crucea Roşie Braşov şi colaborez cu şefii tăi». Mi-am făcut treaba şi i-am reţinut permisul şoferului", a scris Godină pe pagina sa de socializare.
În urma acestui incident, poliţistul de la Rutieră susţine că a fost chemat de superiorii săi şi luat la rost, acuzat că a avut un limbaj licenţios şi nu s-a prezentat în momentul în care a cerut documentele la control.
"Astăzi, 15.02.2016, am fost chemat la Biroul de Control Intern unde a trebuit să dau explicaţii pentru comportamentul avut faţă de şofer. Doamna m-a reclamat că, deşi şoferul m-a întrebat cum mă cheamă, am refuzat să-i spun şi i-am zis pe un ton arogant că scrie pe procesul-verbal cum mă cheamă. Nu sunt dobitoc. Nu a deranjat pe nimeni comportamentul meu. A deranjat că mi-am permis să nu ţin cont că doamna are funcţie", mai scria Godină pe Facebook.
Marian Godină a înregistrat conversaţia avută cu şoferul autoturismului şi a făcut publică înregistrarea din care reiese că şi-a spus numele şi că limbajul său nu a fost unul neadecvat.