Mogulul Adrian Sârbu a ajuns în urmă cu câteva momente la DNA. Acesta este audiat în dosarul creditelor de la BRD, cauză în care au fost luaţi la întrebări şi Remus Truică sau Sorin Roşca Stănescu.
Procurorii susţin că este foarte probabil ca Sârbu şi Roşca Stănescu să fi obţinut credite de milioane de euro în mod ilegal, prin intermediul lui Remus Truică, personaj principal şi în acest dosar, pe lângă cel al retrocedărilor ilegale. Gruparea infracţională anchetată în acest dosar, şi din care sunt bănuiţi că fac parte şi Sârbu şi Roşca Stănescu, este acuzată că a prejudiciat BRD Group Societe General cu peste 43,5 milioane de euro.
Conform procurorilor, “doi dintre liderii grupării infracţionale, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, “au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreaţi de bancă”.