Poliţiştii din Călăraşi fac, luni dimineaţă, 18 percheziţii în Capitală şi în judeţul Călăraşi, la locuinţele mai multor persoane suspectate de crearea unui prejudiciu de 2,8 milioane de lei, prin activităţi ilegele cu ţigări şi tutun, conform Poliţiei Române.
Percheziţiile au loc într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Călăraşi, în care se fac cercetări pentru deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.
Conform sursei citate, începând din anul 2016 membrii unei grupări ar fi desfăşurat ilegal activităţi de preluare, desfacere, deţinere, depozitare şi vânzare de ţigarete şi de tutun mărunţit, prelucrat cu ajutorul unor instalaţii artizanale. Ulterior, produsele accizabile ar fi fost comercializate de membrii reţelei în Călăraşi sau în judeţele limitrofe. Prejudiciul cauzat este de 2.800.000 de lei.