Cel puţin 130 de pasageri români protestează pe aeroportul oraşului italian Pisa după anularea, în urmă cu 24 de ore, a unei curse aeriene spre Bucureşti, informează site-ul agenţiei ANSA.
"Peste 130 de pasageri români care au bilete spre Bucureşti au rămas blocaţi şi, practic, abandonaţi după ce compania aeriană Wizzair a anulat un zbor programat marţi la ora 13.40", acuză Leontin Cojocea, preşedintele Centrului pentru asistenţă destinată românilor din Italia.
Potrivit presei italiene, zborul spre Bucureşti a fost anulat din cauza ceţii, dar pasagerii nu au primit nicio informare directă, iar mulţi aşteaptă de 24 de ore pe Aeroportul Galileo Galilei din Pisa.
"Vom adopta o poziţie foarte dură faţă de compania aeriană", a adăugat Cojogea, citat de site-ul QuiNewsPisa.it.
Unii pasageri au declarat că au existat informaţii că vor fi transferaţi cu un autocar la Torino pentru a lua alt zbor spre România. "Abia la ora 19.19, marţi, unii pasageri au primit un mesaj telefonic prin care erau informaţi de către companie că zborul a fost anulat şi erau invitaţi să facă altă rezervare", precizează Cojocea.
"Aceşti oameni au fost practic abandonaţi de către companie, într-o perioadă în care găsirea unui alt zbor spre România până în Crăciun este un miracol. Comportamentul companiei Wizzair este nemaiîntâlnit şi va trebui să dea explicaţii în faţa autorităţilor europene", atrage atenţia preşedintele Centrului pentru asistenţă destinată românilor din Italia.
AGERPRES