Vama Nadlac a fost închisă în această dimineaţă, după ce sistemul informatic s-a defectat. Şoferii sunt deviaţi pe la punctul de trecere a frontierei de pe DN7.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, defecţiunea la sistemul informatic de la Punctul de trecere a frontierei Nădlac II a apărut, marţi, în jurul orei 9.00, iar autovehiculele care tranzitau vama nu au mai putut fi verificate, scrie Mediafax.
Conform sursei citate, pentru a nu se forma coloane de autovehicule în zonă, autorităţile române, împreună cu cele ungare, au decis ca, încă de pe teritoriul Ungariei, şoferii să fie redirecţionaţi către celelalte trei puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad. Astfel, autoturismele au fost redirecţionate către punctele de trecere a frontierei Turnu şi Nădlac 1 (DN7), iar camioanele către Vărşand.
Reprezentanţii Poliţiei de Fontieră Arad estimează că defecţiunea va fi remediată în jurul orei prânzului.
Conform sursei citate, în momentul apariţiei defecţiunii, la PTF Nădlac II nu era aglomeraţie.
Punctul de trecere a frontierei Nădlac II de pe autostrada A1 a fost deschis în luna iulie, având 20 de benzi de circulaţie, supravegere video cu recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare şi parcare pentru camioane, costurile de amenajare fiind de 30 de milioane de lei.
Vama Nadlac II a fost închisă. Şoferii sunt redirecţionaţi către Turnu şi Nădlac
22 decembrie 2015
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noi atenţionări cod galben de ceaţă, zece judeţe sunt sub avertizare
(2 februarie 2017)
45 vizualizări
Statele Unite l-au identificat pe asasinul jurnaliştilor James Foley şi Steven Sotloff
(26 septembrie 2014)
65 vizualizări
40 de turişti blocaţi în masivul Parâng
(30 noiembrie 2015)
42 vizualizări
Percheziţii la o societate de brokeraj, în Ploieşti şi alte trei oraşe
(3 iulie 2014)
97 vizualizări
Numerele extrase duminică la Loto
(21 septembrie 2014)
110 vizualizări
Percheziţii în Prahova, la persoane suspectate de furturi de produse petroliere
(25 septembrie 2014)
92 vizualizări
Percheziţii la Penitenciarul Rahova, fiind vizată o grupare care intermedia formularea de denunţuri în schimbul unor sume de bani
(18 mai 2017)
66 vizualizări
Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare
(2 august 2017)
41 vizualizări
Explozie într-un parc de distracţii din Taiwan
(28 iunie 2015)
71 vizualizări
Trei persoane rănite într-un accident. Una a fost preluată de un elicopter SMURD
(8 decembrie 2013)
75 vizualizări
Şefa Serviciului Control din Primăria Buzău a căzut de la etaj şi a murit
(7 septembrie 2016)
89 vizualizări
Pilotul unui avion cu 128 de oameni la bord a făcut infarct
(4 decembrie 2016)
111 vizualizări
Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea directorului Petrotel Lukoil de a pleca la Moscova
(21 august 2015)
58 vizualizări
Primele rezultate ale anchetelor ANAF: Averi de 20 de milioane de lei nejustificate
(17 august 2015)
42 vizualizări
Gorj: 15 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, în greva foamei în faţa sediului companiei
(19 decembrie 2016)
34 vizualizări
Televiziunile care vor difuza emisiuni în campania pentru Parlamentul European
(10 aprilie 2014)
55 vizualizări
Niciun avion nu a mai decolat de pe aeroportul Otopeni după ora 6, din cauza ninsorii
(11 ianuarie 2017)
90 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























