Aviaţia franceză a lansat marţi, pentru prima dată, rachete de croazieră sol-aer pentru a distruge în Irak obiective ale Statului Islamic, a anunţat Ministerul francez al Apărării.
'Angajat din Emiratele Arabe Unite şi Iordania, raidul a fost efectuat de 10 avioane de vânătoare (Rafale şi Mirage 2000) dotate cu bombe şi rachete de croazieră', a precizat ministerul într-un comunicat preluat de AFP.
Avioanele franceze au lovit clădiri, în regiunea Al Qaim (în vestul Irakului), 'ce serveau drept cartier general, centru de antrenament şi depozit logistic' pentru Statul Islamic.
Este pentru prima dată când aviaţia franceză recurge la rachete de croazieră de la începerea operaţiunilor sale împotriva Statului Islamic în Irak, în septembrie 2014, iar în Siria, în septembrie 2015, a indicat Statul Major francez.
Franţa şi-a intensificat atacurile împotriva poziţiilor Statului Islamic după atentatele din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi şi revendicate de gruparea jihadistă