Fiul fostului ministru Ovidiu Silaghi, în prezent deputat ALDE, a provocat un grav accident de circulaţie. Sever Silaghi, iubita acestuia, Larisa Călin, şi doi prieteni au fost la un pas de o tragedie. Cei patru au fost răniţi în urma accidentului şi doar norocul i-a ajutat să scape cu viaţă. Şi faptul că se aflau într-una din cele mai sigure maşini din lume, scrie voceatransilvaniei.ro.
Potrivit unor surse, cei patru se întorceau vineri seara din comuna Viile, Satu Mare, acolo unde familia Silaghi construieşte o pensiune. Aflat la volanul unui BMW-ul X6, al soţiei lui Ovidiu Silaghi, tânărul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
Fiul fostului ministru a declarat poliţiştilor că s-a panicat atunci când un iepure i-a apărut în faţa maşinii.
Conform unor surse din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, Sever Silaghi are urmărul dislocat, iar iubita tânărului are un picior în gips. Ceilalţi doi pasageri au mai multe politraumatisme.
Maşina de lux condusă de Sever Silaghi s-a făcut praf în urma accidentului. Fiul fostului ministru a obţinut permisul de conducere în această săptămână.