Primul autocar cu imigranţi extracomunitari a sosit sâmbătă dimineaţă în Slovenia, venind din Croaţia, după ce Guvernul de la Budapesta a închis în totalitate frontiera ungaro-croată.
"Primul autocar a ajuns la punctul vamal Gruskovje, la frontiera croato-slovenă, iar imigranţii vor fi înregistraţi", a declarat, pentru Reuters, Bojan Kitel, un purtător de cuvânt al Poliţiei slovene.
Oficialul citat nu a precizat câţi extracomunitari sunt la bordul autocarului.
Ungaria a închis, începând de sâmbătă, frontiera cu Croaţia, în cadrul măsurilor extreme pentru limitarea afluxului de imigranţi din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii.
Slovenia a anulat toate cursele feroviare venind din Croaţia, astfel că imigranţii pot ajunge pe teritoriul sloven doar pe cale rutieră sau pe jos.
Slovenia şi Croatia au anunţat vineri că nu vor restricţiona fluxul de imigranţi extracomunitari atât timp cât Austria şi Germania manifestă disponibilitatea de a-i primi.