Un judecător, preşedintele secţiei de contencios-administrativ din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, este acuzat de procurorii DIICOT de luare de mită. El ar fi pretins şi primit 80.000 de euro drept mită pentru soluţionarea favorabilă a unor dosare.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2009 a fost constituit un grup infracţional organizat sprijinit de către un magistrat judecător care, fiind învestit cu soluţionarea unor dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale, a pretins şi primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăţi.
După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracţional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăţi în faliment, la preţuri subevaluate, către alte societăţi controlate de către membrii grupului, societăţi care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terţi la o valoare mult mai mare.
Prejudiciul adus bugetului de stat este în valoare totală de aproximativ 6 milioane lei.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Reşiţa.