Procurorii DNA efectuează cercetări faţă de primarul comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, căruia un dezvoltator, care a construit mai multe blocuri, i-ar fi oferit, în schimbul eliberării autorizaţiei de construcţie şi a altor documente, cu titlul de mită, apartamente în valoare totală de peste 1,8 milioane euro, au declarat miercuri pentru AGERPRES surse judiciare.

În acest caz, procurorii fac percheziţii, susţin sursele judiciare citate, la Primăria Şelimbăr, la Oficiul de Cadastru Sibiu, la locuinţele mai multor angajaţi ai Primăriei Şelimbăr, printre care şi la primarul Daniel Maricuţa, precum şi la birouri notariale, iar ancheta vizează retrocedări ilegale de suprafeţe de teren, în valoare de peste 114 milioane euro.

Sursele citate au precizat că pe raza comunei Şelimbăr s-au construit mai multe cartiere de case şi blocuri şi că niciun dezvoltator nu ar fi putut obţine autorizaţie de construire, avize, decât dacă gruparea infracţională care ar fi condusă de Daniel Maricuţa obţinea foloase materiale.

Pe de altă parte, potrivit surselor, sumele de bani rezultate din valorificarea terenurilor ar fi fost supuse unor acţiuni de reciclare prin transferuri succesive între conturile oamenilor de încredere ai primarului, investite în acţiuni la fonduri de investiţii.

De asemenea, sume mari de bani ar fi fost scoase în numerar, parte dintre acestea fiind depuse în conturile lui Maricuţa, precum şi în cele ale societăţilor controlate de acesta cu diferite titluri (împrumut, creditare societate, depunere numerar).

Anchetatorii ar fi descoperit, au menţionat sursele citate, că extragerile de numerar s-au întins pe parcursul mai multor ani, scopul acestor operaţiuni succesive fiind acela de a pierde urma banilor proveniţi din infracţiuni pentru ca aceştia să dobândească aparenţa unei provenienţe licite.

DNA a anunţat miercuri că procurorii efectuează percheziţii în 61 de locaţii situate în judeţele Sibiu, Braşov, Ilfov şi Neamţ, din care două sunt sediile unor instituţii publice, într-un dosar de fapte de corupţie comise în perioada 2005 — 2015.

AGERPRES