Un tren marfar a deraiat, miercuri dimineaţă, în zona Valea Florilor din apropierea municipiului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, iar trei vagoane încărcate cu motorină s-au răsturnat, traficul feroviar fiind blocat în ambele sensuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Din două vagoane răsturnate s-au constatat scurgeri de combustibil, dar s-a reuşit să se oprească scurgerea, iar la cel de-al treilea vagon se intervine pentru oprirea scurgerii motorinei. Nu există pericol de explozie. ISU Cluj a deplasat la locul intervenţiei două autospeciale. Trafiul feroviar este blocat pe ambele sensuri între Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, trenul marfar avea în componenţă 18 vagoane încărcate cu diverşi combustibili.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că în urma deraierii marfarului au fost afectate două trenuri locale de călători.
"Am luat măsuri şi asigurăm transbordarea călătorilor cu autobuze la Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii pentru a-şi putea continua drumul, iar pentru navetişti le punem la dispoziţie garnituri de tren de la Cluj spre Boju. La locul deraierii se intervine pentru ridicarea vagoanelor", a spus Brânzan.