Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat luni că ţara sa va accepta 24.000 de refugiaţi în următorii doi ani din cei 120.000 pe care îi estimează Comisia Europeană pentru întreaga Uniune Europeană, în cadrul aşa-numitului "mecanism permanent şi obligatoriu" propus de Paris şi Berlin, informează DPA şi EFE. Anunţul a fost făcut de Hollande în cadrul conferinţei de presă semestriale de la Palatul Elysee.
Potrivit Reuters, Hollande a repetat că el şi cancelarul german Angela Merkel doresc ca Uniunea Europeană să sprijine planul potrivit căruia fiecare ţară membră să fie obligată să preia o cotă parte din numărul total de imigranţi.
"Aceasta este o criză şi este o criză gravă şi dramatică. Dar este o criză care poate fi controlată şi care va fi controlată", a spus Hollande.
Totodată, o sursă europeană a declarat că executivul european va propune Germaniei şi Franţei să primească 31.443 şi respectiv 24.031 de refugiaţi pentru a mai reduce presiunea asupra celor trei ţări europene care se confruntă cu un aflux masiv de imigranţi — Italia, Grecia şi Ungaria. Cifra aferentă Franţei a fost deja confirmată de preşedintele Hollande.
Miercuri, în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, Comisia Europeană şi şeful ei, Jean-Claude Juncker, vor cere statelor membre să repartizeze de urgenţă 120.000 de refugiaţi suplimentari în cadrul UE.
Hollande: Franţa va accepta 24.000 refugiaţi în următorii doi ani
7 septembrie 2015
(35 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Americanii şi-au făcut strategie "anti-zombi"
(16 mai 2014)
115 vizualizări
Şase români găsiţi vinovaţi de fraude bancare au fost condamnaţi în Statele Unite
(20 octombrie 2014)
63 vizualizări
Prognoza meteo pentru ianuarie şi februarie
(29 decembrie 2015)
111 vizualizări
Încă un politician condamnat
(1 octombrie 2013)
70 vizualizări
Giga TV nu mai emite
(17 septembrie 2013)
71 vizualizări
DNA a reţinut-o pe judecătoarea care a clasat Dosarul Transferurilor
(20 noiembrie 2015)
47 vizualizări
MApN: Cinci studenţi ai Academiei Tehnice Militare, răniţi de declanşarea unui dispozitiv pirotehnic
(27 ianuarie 2017)
68 vizualizări
Concurs pentru “postul de soţ” al celei mai puternice femei din Coreea de Nord
(27 mai 2016)
65 vizualizări
Avere nejustificată de aproape 200.000 de euro, găsită de ANI la un poliţist din Botoşani
(5 septembrie 2015)
43 vizualizări
Incredibil! Un copil de clasa a III-a a găsit o lamă de ras în cornul primit de la şcoală!
(12 martie 2015)
41 vizualizări
Al patrulea deces înregistrat în această iarnă din cauza gripei
(26 ianuarie 2018)
63 vizualizări
Dan Petrescu va antrena în Qatar!
(5 iunie 2014)
44 vizualizări
Patronul unei agenţii de publicitate, reţinut pentru evaziune şi spălare de bani în dosarul Apa Nova
(16 octombrie 2015)
70 vizualizări
Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată în arest la domiciliu
(10 martie 2016)
43 vizualizări
Tinerii liberali, blocaţi în Telegondola din Sinaia
(3 noiembrie 2013 - Cristina IANCU)
98 vizualizări
Doi români răniţi grav într-un accident de autocar în Ungaria
(22 septembrie 2014)
68 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























