O decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu urmează să fie introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de săptămâna aceasta, potrivit unor surse la curent cu situaţia, citate de postul bulgar naţional de radio (BNR).

Guvernul bulgar şi-a exprimat în repetate rânduri speranţa ca o aderare parţială la Schengen să fie supusă unui vot în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) dinperioada 8-9 octombrie.

Însă pe agenda reuniunii se află doar probleme referitoare la criza refugiaţilor şi controlul la frontiere.

Extinderea zonei Schengen nu figurează pe agenda reuniunii JAI, potrivit unor reprezentanţi ai preşedinţiei luxemburgheze a UE, citaţi de BNR, potrivit site-ului Novinite.com.

Potrivit acestor surse la curent cu situaţia, participanţii la una dintre ultimele reuniuni la nivel de ambasadori au eşuat să ajungă la un consens pe această temă, în contextul unei agende foarte încărcate cu privire la securitatea frontierelor şi la răspunsul faţă de criza refugiaţilor.

Guvernul bulgar aştepta, în octombrie, o decizie politică favorabilă faţă de aderarea la Schengen cu frontierele aeriene.

De asemenea, premierul român Vivtor Ponta a anunţat luni în Parlament că a solicitat o amânare, adăugând că problema aderării la Schengen pare că urmează să fie amânată până târziu, în 2016, scrie Novinite.com.

Ponta a sugerat că, în timpul preşedinţiei la UE a Olandei, ar fi puţin probabil un vot pozitiv în privinţa extinderii Schengen.

Olanda, care s-a opus acestei extinderi, şi-a motivat opoziţia invocând lipsa de progrese în sfera justiţiei şi afacerilor interne în cele două state candidate.

Olanda urmează să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în ianuarie, până în iunie 2016