Vicepreşedintele ANAF, Nicolae Romeo-Florin, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, anunţă Agerpres.

La ieşirea din sediul DNA, Nicolae Romeo-Florin a declarat, răspunzând unor întrebări, că se consideră nevinovat, că este obosit şi că în cursul zilei de joi va trebui să ia unele decizii. Întrebat dacă îşi va da demisia din funcţia pe care o deţine în cadrul ANAF, acesta a arătat că o decizie asupra acestui aspect o va lua în cursul zilei de joi.

El a fost audiat timp de mai multe ore la sediul DNA Ploieşti, participând şi la una dintre cele două percheziţii pe care procurorii anticorupţie le-au efectuat la locuinţele acestuia situate în judeţul Prahova.

Procurorii au descins la locuinţele deţinute de vicepreşedintele ANAF în Ploieşti şi într-o altă localitate din Prahova. Romeo Florin Nicolae, directorul Direcţiei Antifraudă şi vicepreşedinte al ANAF, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, în calitate de consilier superior în cadrul ANAF — Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală, în vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins şi primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul ANAF pentru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii formulate de societatea respectivă împotriva unei decizii de impunere.

Decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei fusese emisă ca urmare a unei inspecţii fiscale de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.

Ulterior, decizia de impunere a fost desfiinţată parţial de ANAF — Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul diminuării obligaţiilor de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la 1.097.923 lei.

SURSA: AGERPRES