Sindicatele protestează faţă de inexistenţa contractelor colective de muncă la CFR, CFR Marfă şi CFR Călători şi solicită creşterea salariilor cu 10 la sută, precum şi acordarea de tichete de masă şi de vacanţă, ameninţând cu declanşarea grevei generale din 1 octombrie.

Organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar anunţă că s-au întâlnit, joi, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanţii conducerilor Companiei Naţionale CFR SA, CFR Marfă SA şi CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor.

Sindicatele au protestat faţă de inexistenţa, în prezent, a contractelor colective de muncă la cele trei societăţi şi au solicitat ca viitoarele contracte, care urmează a fi încheiate, să prevadă o creştere salarială de minimum 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare din lună şi acoperirea nevoilor de personal, astfel încât salariaţii să nu mai fie nevoiţi să facă ore suplimentare.

De asemenea, organizaţiile sindicale au insistat ca în viitoarele contracte colective de muncă să fie prevăzute şi vouchere de vacanţă pentru salariaţi, începând de la data de 1 ianuarie 2016.

Conducerile organizaţiilor sindicale au cerut celor trei societăţi de cale ferată ca încheierea contractelor colective de muncă să fie finalizată cel mai târziu până la sfârşitul lunii septembrie 2015.

Administraţiile societăţilor CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători s-au arătat deschise faţă de doleanţele şi propunerile organizaţiilor sindicale şi au primit ca sarcină din partea conducerii Ministerului Transporturilor ca până la data de 10 septembrie 2015 să facă propuneri concrete în sensul soluţionării cererilor formulate.

Mediafax