Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunţat, joi seară, demisia Guvernului pe care îl conduce şi convocarea de alegeri parlamentare, în contextul impasului politic
"În scurt timp, îi voi prezenta preşedintelui demisia mea şi a Guvernului. Simt că am obligaţia morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză", a declarat Alexis Tsipras.
"Vreau să fiu onest în totalitate, nu am ajuns la acordul pe care îl voiam cu creditorii internaţionali. Am fost obligaţi să onorăm un acord", a subliniat Tsipras.
"Sunt foarte mândru de Guvernul pe care îl conduc. Am purtat negocieri dure mult timp", a apreciat Tsipras.
Potrivit unor surse, până la instalarea viitorului Guvern, Vassiliki Thanou-Christophilou, actualul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, va prelua funcţia de prim-ministru interimar.
După acest anunţ, Alexis Tsipras îi va înmâna demisia preşedintelui Greciei, Prokopis Pavlopoulos, abilitat să dizolve Parlamentul şi să convoace noi alegeri.
Alexis Tsipras a fost obligat să ia această decizie după ce a pierdut majoritatea parlamentară săptămâna trecută, în cursul votului privind noul plan de asistenţă financiară. Patruzeci de parlamentari Syriza nu au votat în favoarea planului de asistenţă, iar Guvernul a rămas cu o susţinere de 119 voturi din totalul de 300 de membri ai Parlamentului.
Guvernul a reuşit să adopte acordul cu creditorii cu ajutorul opoziţiei moderate - partidul de centru-dreapta Noua Democraţie (ND) şi Partidul Socialist (PASOK).
Potrivit postului public de televiziune din Grecia (ERT), alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 20 septembrie, înainte de începerea aplicării măsurilor de austeritate pe care Alexis Tsipras le-a convenit cu Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Mecanismul European de Stabilitate şi Fondul Monetar Internaţional).
Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, acum o săptămână, noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.