Primele zile ale lunii august vor aduce vreme caniculară şi ploi rare şi de scurtă durată, potrivit prognozei ANM pentru perioada 3 -16 august.

BANAT

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că în toată regiunea se va instala şi se va intensifica din nou canicula, media maximelor termice fiind în creştere de la 32 de grade în data de 3 august la aproximativ 36 de grade în zilele de 6 - 7 august. Va urma o uşoară răcorire în perioada 8 - 10 august, când maximele vor fi de 33…35 de grade, tendinţa pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistenţă a unui regim termic ridicat, local canicular. Aceeaşi evoluţie este estimată şi în regimul valorilor nocturne, acestea urmând a fi în perioada 4 - 7 august, dar şi în a doua săptămână a intervalului, în medie de 18…19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O uşoară scădere de temperatură va fi posibilă în perioada 9 -11 august când vor fi medii ale minimelor de 16…17 grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe parcursul celor două săptămâni, doar izolat fiind posibile ploi slabe, de scurtă durată.

CRIŞANA

Procesul de încălzire a vremii din prima săptămână se va concretiza prin creşterea valorilor maxime de temperatură de la medii de 32...34 de grade în primele zile la aproximativ 36 de grade în perioada 6 - 8 august, când va fi caniculă în toată regiunea. Va urma o uşoară diminuare a regimului termic diurn în perioada 9 -10 august, când maximele vor fi de 33…35 de grade, tendinţa pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistenţă a unui regim termic ridicat, local canicular. În regimul valorilor nocturne, variaţiile nu vor fi importante, fiind estimată o medie de 18…19 grade, însă local temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. O uşoară răcorire va fi posibilă în perioada 9 - 12 august când vor fi aproximativ 17 grade, în medie, pe regiune.

Pe parcursul celor două săptămâni, regimul pluviometric se va menţine deficitar, doar izolat fiind estimate ploi slabe, de scurtă durată, cel mai probabil în perioada 11 - 13 august.

TRANSILVANIA

În intervalul 3 - 7 august vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel că în vestul şi sud-vestul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând a creşte de la o medie de 30...31 de grade la aproximativ 34 de grade în data de 6 august. Va urma o uşoară diminuare a regimului temperaturilor în perioada 8 -10 august, când maximele vor fi în jurul a 32 de grade, tendinţa pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistenţă a unui regim termic foarte ridicat, local canicular. În privinţa regimul valorilor nocturne, acestea vor fi în medie de 12...13 grade în primele nopţi, dar şi în perioada 9 - 11 august, când în depresiuni vor fi şi valori mai mici de 10 grade, iar în restul perioadei media regională va fi de 14...15 grade. Probabilitatea de ploaie se va menţine foarte redusă pe parcursul intervalului de referinţă, ploi de scurtă durată fiind de aşteptat izolat, în special în zonele mai înalte de relief, în perioada 11 – 13 august.

MARAMUREŞ

Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi în încălzire, astfel că local se va instala din nou canicula, media maximelor termice fiind în creştere de la 31 de grade în data de 3 august la aproximativ 35 de grade în data de 7 august. Va fi posibilă o uşoară scădere de temperatură în perioada 8 - 10 august, când maximele vor fi de 33…34 de grade, tendinţa pentru cea de-a doua săptămână fiind de persistenţă a unui regim termic ridicat, local canicular. Valorile termice nocturne vor fi în medie de 15...17 grade, ceva mai scăzute în primele nopţi, dar şi în perioada 9 - 11 august. Pe parcursul celor două săptămâni regimul pluviometric se va menţine deficitar, cu probabilitate foarte redusă pentru ploi izolate, de scurtă durată, în special în zonele mai înalte de relief.

MOLDOVA

În intervalul 3 - 7 august vremea va continua să se încălzească de la o zi la alta, astfel că în sudul regiunii se va instala din nou canicula, temperaturile maxime urmând a creşte de la o medie de 30...31 de grade la aproximativ 33 de grade în data de 6 august. Tendinţa pentru restul intervalului fiind de persistenţă a unui regim termic foarte ridicat, local canicular, cu o posibilă uşoară răcorire în jurul datei de 8 august. Aceeaşi evoluţie este estimată şi în regimul valorilor nocturne, cu o medie de 14...15 grade în primele nopţi şi 16...18 grade în restul perioadei. Regimul pluviometric se menţine deficitar, probabilitatea de ploaie fiind foarte scăzută pe tot parcursul celor două săptămâni.

DOBROGEA

Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, astfel că temperaturile maxime se vor menţine în general la o medie de 30...32 de grade, iar în vestul zonei izolat va fi caniculă, cel mai probabil în a doua săptămână. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, valori mai mici (aproximativ 19 grade, medie regională) urmând a se înregistra în primele nopţi. Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă pe tot parcursul intervalului de prognoză, averse slabe fiind posibile izolat doar în data de 5 august.

MUNTENIA

Vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în medie de 33...34 de grade. Pe parcursul primei săptămâni va fi caniculă izolat la câmpie, iar în cea de-a doua, estimările prognostice indică un posibil val de căldură mai intens şi persistent. Media minimelor termice va fi de 17...19 grade, dar în zonele joase de relief vor fi şi nopţi tropicale, când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, doar izolat, în estul şi în sudul extrem al regiunii, fiind posibile averse slabe în zilele de 5 şi 6 august.

OLTENIA

Vremea va deveni călduroasă în toată regiunea, astfel că vor fi maxime termice în creştere de la o medie de 31...33 de grade în primele zile, la 34...35 de grade în jurul datei de 6 august când local va fi caniculă. După un scurt interval cu temperaturi ceva mai scăzute (perioada 8 -9 august), estimările prognostice indică un posibil val de căldură mai intens şi mai persistent. Media minimelor termice va fi de 17...19 grade, dar vor fi şi nopţi tropicale când local temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade. Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni, doar cu totul izolat, în zonele mai înalte de relief, fiind posibile ploi de scurtă durată.

LA MUNTE

Vremea se va menţine caldă pe parcursul celor două săptămâni, fără variaţii termice semnificative, astfel că maximele vor fi, în medie, între 21 şi 24 de grade, iar minimele de 13...14 grade, mai scăzute în primele nopţi. Intervalul de referinţă va fi caracterizat de un regim pluviometric în general deficitar, ploi de scurtă durată fiind de aşteptat doar izolat, în special în jurul datei de 6 august. 

Digi 24