Procurorii DNA au descins miercuri dimineaţa la Iaşi, la EuroNEST, asociaţie care funcţionează sub coordonarea Consiliului Judeţean Iaşi şi prin care au fost achiziţionate în ultimii ani mai multe utilaje pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

Procurorii au descins la CJ Iaşi în jurul orei 7:30, exact la începutul programului de lucru. Nici directoarea EuroNEST, Alina Popa, nici directorul adjunct, Marius Dangă, nu erau la birou, potrivit presei locale.

Preşedintele interimar al CJ Iaşi, Victorel Lupu, a precizat că procurorii ar fi interesaţi de documente referitoare la achiziţiile de autospeciale pentru IJSU făcute prin intermediul EuroNEST, dar şi de acte referitoare la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID).

Surse din cadrul CJ Iaşi, citate de Ziarul de Iaşi, spun că este luat în vizor şi biroul lui Victorel Lupu, el coordonând activitatea EuroNEST după suspendarea din funcţie a preşedintelui ales al CJ, Cristian Adomniţei.

 Percheziţii au loc şi la Bucureşti, în acelaşi dosar.

OFICIAL DNA: Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2014 – 2015..

În cursul zilei de 18 noiembrie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 6 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi.