Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA.

În dosar a fost deferit justiţiei şi Ionesie Ghiorghioni, care este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caras Severin, sub control judiciar în altă cauză.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al CJ Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru în aceeaşi formaţiuni. Procurorii susţin că demersurile erau în scopul obţinerii, în al doilea tur de scrutin, a unui număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

"Ulterior, în 12 şi 13 noiembrie 2014, Ghiorghioni a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa de vicepreşedinte al CJ Caraş Severin, să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens,Ghiorghioni le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de CJ către primării în anii 2015 şi 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin)", susţin procurorii.

DNA precizează că, în 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea uşoară a mai multor persoane, Ionesie Ghiorghioni a determinat trei persoane să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că maşina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele.