Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a şefei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a fostului deputat Viorel Hrebenciuc, a fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi a Narcisei Iorga, membru CNA, pentru fapte de corupţie, anunţă AGERPRES.
Laura Geogescu este acuzată de abuz în serviciu, (2 infracţiuni, din care una în formă continuată — 25 acte materiale) şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale), iar Viorel Hrebenciuc, la data faptei deputat şi membru în Comitetul Executiv Naţional al unui partid, pentru folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.
Gheorghe Ştefan, care controlează postul de televiziune Giga TV, şi Nargisa Iorga, membru CNA la data faptei, au fost deferiţi justiţiei pentru instigare la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, în 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de Ştefan.