Un bărbat de 30 de ani a murit şi alte cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2A, în judeţul Constanţa, după ce o şoferiţă a pierdut controlul volanului, iar maşina condusă de aceasta s-a ciocnit cu un autoturism care venea din sens opus.
Potrivit poliţiştilor Serviciului Rutier, o tânără de 24 de ani care conducea o maşină dinspre Ovidiu către Mihail Kogălniceanu a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus.
În urma impactului, maşina condusă de tânără, în care se mai aflau alte patru persoane, s-a răsturnat pe câmp. Tânărul aflat pe locul din dreapta a murit pe loc, fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa pentru a-l scoate din maşina distrusă.
De asemenea, şoferiţa de 24 de ani şi alte două persoane din maşina condusă de aceasta, una de 17 ani şi alta de 31 de ani, au fost rănite.
Totodată, doi bărbaţi, de 53 şi 55 de ani, aflaţi în autoturismul acroşat au fost răniţi. Cei cinci răniţi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţan de Urgenţă Constanţa.
Din cauza accidentului, traficul rutier pe DN 2A s-a desfăşurat cu dificultate timp de peste o oră.