Dragoş Băsescu este fiul lui Mircea Băsescu, fratele fostului şef al statului.
Conform unor surse judiciare, Dragoş Băsescu ar fi suspectat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut unui om de afaceri un milion de euro cu ajutorul unui complice pentru a-i rezolva problemele judiciare într-un dosar instrumentat de procurorul Remus Jurj, de la DIICOT.
Ar fi vorba despre omul de afaceri Sandu Staicu, pentru care DIICOT a cerut arestarea preventivă.
Dragoş Băsescu, arată sursele, ar fi pretins iniţial 500.000 de euro pentru ca omul de afaceri să nu fie arestat preventiv în urma contestaţiei DIICOT şi încă 500.000 de euro pentru ridicarea sechestrului pe avere.
Banii urmau să fie disimulaţi într-un contract fictiv de consultanţă cu o firmă internaţională.