Fostul judecător CCR Toni Greblă este audiat miercuri dimineţa la DNA. Procurorii vor extinde urmărirea penală pe numele acestuia, potrivit unor surse judiciare.
"M-am prezentat ca orice cetăţean. Nu ştiu să fie ceva nou faţă de acum două luni şi jumătate. Sper să am parte de o anchetă echitabilă. Procurorul a dispus reţinerea mea, două complete al ICCJ au decis că nu este cazul. Justiţia, prin ICCJ şi celelalte instanţe, este şi trebuie să fie un exemplu de insititiţie independentă", a declarat Greblă, la sosirea la DNA. "Totul se înverte în jurul acelor venituri rezultate din creşterea caprelor", a mai spus Toni Greblă.
Fostul judecător constituţional a fost reţinut de procurori pe 10 martie, fiind acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni), constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).
Ulterior, DNA a cerut în instanţă ca Toni Greblă să stea în arest la domiciliu, motivul invocat de procurori fiind faptul că el a încercat să vândă animale (capre) de la ferma sa din judeţul Gorj, deşi primise interdicţie de a efectua acte de comerţ. ÎCCJ a respins cererea DNA şi a dispus cercetarea în libertate.
Concret, pe 13 februarie 2015, un avocat a fost contactat pentru încheierea unui contract de vânzare — cumpărare, implicat fiind judecătorul Toni Greblă, care a făcut demersuri pentru a înstrăina caprele către un cumpărător din Braşov, om de afaceri.
Anchetatorii mai arătau că, întrucât Greblă avea probleme judiciare, nu îşi dorea să apară în act, motiv pentru care el şi Daniel Frunză căutau fiecare câte o persoană interpusă care să îi substituie atât ca vânzător, cât şi în calitate de cumpărător.