Adrian Sârbu, care se află în arest preventiv din 3 februarie, va fi plasat în arest la domiciliu, au decis definitiv, marţi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), informează MEDIAFAX.
Potrivit deciziei ICCJ, Adrian Sârbu va fi plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe durata arestului la domiciliu, Adrian Sârbu are obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat şi să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii din dosar şi cu expertul desemnat de Parchet în acest caz.
ICCJ a menţinut, astfel, decizia luată în urmă cu o săptămână de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, care au admis solicitarea făcută de Adrian Sârbu, de revocare a arestării preventive şi de înlocuire cu o măsură preventivă mai uşoară, dispunând plasarea acestuia în arest la domiciliu.
În motivarea deciziei de plasare în arest la domiciliu, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arătau că "această măsură preventivă este suficientă la acest moment procesual pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal". De asemenea, magistraţii mai spun că "menţinerea în stare de arest preventiv nu se justifică nici din perspectiva definitivării urmăririi penale şi a situaţiei probatoriului administrat în cauză, în condiţiile în care se aşteaptă finalizarea expertizei financiar-contabile, astfel că nu există riscul afectării bunei desfăşurări a procesului penal".
În 2 februarie, Adrian Sârbu a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanţe emise de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. O zi mai târziu, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare, decizia nefiind definitivă. În 11 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti, de arestare preventivă.
Adrian Sârbu va fi plasat în arest la domiciliu
27 mai 2015
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tren deraiat la New York
(1 decembrie 2013)
55 vizualizări
Franţa: 13 persoane au murit în urma furtunilor violente care au cuprins Coasta de Azur
(4 octombrie 2015)
57 vizualizări
Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe judeţe
(22 decembrie 2016)
45 vizualizări
Fostul trezorier al PNL a fost adus la DNA Ploieşti
(24 septembrie 2015)
50 vizualizări
Putin numeşte intervenţia condusă de SUA în Siria drept „o agresiune” şi cere o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU
(14 aprilie 2018)
67 vizualizări
Explozie la o uzină petrochimică în Mexic: Bilanţul victimelor a crescut la 32 de morţi
(25 aprilie 2016)
48 vizualizări
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 62. Primul deces în Prahova!
(27 februarie 2018)
85 vizualizări
Trustul Intact trebuie să plătească daune de 5 milioane de lei companiei RCS & RDS
(1 decembrie 2014)
73 vizualizări
Taifunul Haiyan a făcut ravagii în Filipine
(9 noiembrie 2013)
28 vizualizări
Cod Galben de averse şi furtuni în 8 judeţe
(5 iunie 2015)
67 vizualizări
Ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină până mâine seară
(25 mai 2015)
61 vizualizări
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, internată în spital pentru a naşte
(2 mai 2015)
41 vizualizări
Nike, noul partener tehnic al Petrolului
(13 iunie 2014)
88 vizualizări
Abdelhamid Abaaoud, cetăţean belgian, ar fi planificat atacurile de la Paris
(16 noiembrie 2015)
33 vizualizări
Nuclearelectrica a oprit din nou reactorul 1 al centralei de la Cernavodă
(7 aprilie 2015)
40 vizualizări
Şefa DIICOT, arestată preventiv pentru 30 zile
(22 noiembrie 2014)
55 vizualizări
Corina Creţu: Membrii PSD îi cer lui Victor Ponta să candideze la preşedinţie
(7 martie 2014)
35 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























