Cel puţin 37 de indivizi înarmaţi şi doi poliţişti federali au fost ucişi vineri în confruntări în vestul Mexicului, a indicat un purtător de cuvânt al guvernului, informează AGERPRES.
''Bilanţul provizoriu este de 37 de civili înarmaţi şi doi poliţişti federali morţi'' în confruntările care au avut loc în oraşul Tanhuato, situat la o distanţă de circa 500 km de Ciudad de Mexico, a indicat sursa sub acoperirea anonimatului.
Oraşul Tanhuato, care are circa 15.000 de locuitori, se învecinează cu Yurecuaro, din statul Michoacan, unde candidatul stângii la alegerile municipale, fost şef al unei miliţii mexicane de autoapărare, a fost asasinat săptămâna trecută în cursul unei reuniuni electorale.
Tanhuato se află şi în apropiere de statul Jalisco, unde guvernul a desfăşurat săptămânile trecute un important dispozitiv pentru a lupta împotriva cartelului de narcotraficanţi Jalisco Nueva Generacion, care şi-a înmulţit atacurile spectaculoase împotriva autorităţilor.
Mexic: Cel puţin 39 de morţi în confruntări între poliţişti şi indivizi înarmaţi
23 mai 2015
- citeşte totul despre:
- provizoriu,
- mexicane,
- orasul,
- situat,
- vestul,
- electorale,
- atacurile,
- civili,
- ucisi,
- saptamanile
(33 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Suedia restabileşte serviciul militar obligatoriu
(29 septembrie 2016)
36 vizualizări
Tren deraiat în Spania.45 de victime decedate, sute de răniţi
(25 iulie 2013 - Cristina IANCU)
57 vizualizări
Londra, o nouă destinaţie de pe Aeroportul Internaţional Sibiu
(15 iunie 2014)
61 vizualizări
Percheziţii la patru spitale din Capitală şi la firme, într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de 2,6 milioane de euro
(9 iunie 2016)
29 vizualizări
Aproximativ o sută de poliţişti, jandarmi şi localnici caută un băieţel de 2 ani, dispărut de aseară, din apropierea casei
(6 ianuarie 2018)
265 vizualizări
O lume nebună. Masacru şi în Japonia: 19 oameni au fost ucişi
(26 iulie 2016)
59 vizualizări
Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre
(9 martie 2016)
53 vizualizări
Traficanţi de droguri prinşi cu un kilogram şi jumătate de cocaină
(8 martie 2014)
43 vizualizări
Accident pe DN1A, zona Boldeşti Scăieni. 2 maşini implicate
(29 octombrie 2018)
144 vizualizări
Copil diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic, transferat la "Marie Curie" de la o clinică privată
(20 mai 2016)
42 vizualizări
Mohammad Munaf a fost adus în România. SRI: Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu
(28 august 2015)
44 vizualizări
Plata cu cardul la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj, oprită temporar de miercuri
(14 octombrie 2014)
34 vizualizări
Accident rutier grav în comuna Ariceştii Rahtivani
(18 octombrie 2014)
511 vizualizări
Cutremur de 6,9 grade în largul coastelor Californiei
(10 martie 2014)
45 vizualizări
Cristiano Ronaldo donează 600.000 de euro în scopuri caritabile
(4 iunie 2016)
89 vizualizări
Poliţist mort şi jandarm rănit, într-un accident rutier pe DN 39, între 2 Mai şi Vama Veche
(27 iulie 2017)
40 vizualizări
Rusia îşi consolidează prezenţa în Siria
(29 februarie 2016)
34 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























