Peste 35 de persoane au fost depistate în flagrant delict în urma unei acţiuni generalizate a poliţiştilor pe fondurile de vânătoare din 16 judeţe. Poliţiştii au indisponibilizat 41 de arme, aproape 25.000 de bucăţi de muniţie şi aproape 2.500 de exemplare vânate, unele fiind specii protejate.

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR a coordonat o acţiune pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la regimul armelor şi muniţiilor, precum şi pentru prevenirea faptelor ce aduc atingere fondului cinegetic naţional.

Poliţiştii au urmărit în special prevenirea braconajului cinegetic săvârşit de vânători străini sub paravanul desfăşurării unor partide de vânătoare legale, în special la speciile de păsări migratoare şi autohtone. Acţiunea s-a desfăşurat pe raza judeţelor Arad, Argeş, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Teleorman, Timiş şi Tulcea, la activităţi fiind angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pe parcursul celor două zile, poliţiştii au acţionat pe suprafaţa a 21 de fonduri de vânătoare, au verificat 21 de partide de vânătoare şi au controlat 93 de vânători şi persoane implicate în activitatea de vânătoare. În urma acestor activităţi au fost constatate 14 infracţiuni, 4 dintre acestea fiind fapte incriminate de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, 9 fapte de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi o faptă de uz de armă fără drept.

Pentru comiterea acestor fapte sunt cercetate 35 de persoane, toate depistate în flagrant delict, una dintre acestea fiind reţinută. De asemenea, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, 5 la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi 2 la Legea 407/2006 privind regimul vânătorii şi protecţia fondului cinegetic. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 46.251 de lei. Totodată, poliţiştii au indisponibilizat 40 de arme letale de vânătoare şi o armă scurtă neletală, 24.705 cartuşe cu alice de diferite calibre, 1.931 de ciocârlii vânate 546 de exemplare din specii protejate şi 15 capcane neautorizate.

Poliţiştii din Constanţa au ridicat 21 de arme de vânătoare, peste 12.000 de bucăţi de muniţie şi 610 ciocârlii de câmp vânate de la 2 cetăţeni italieni bănuiţi de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. La data de 15 octombrie, poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.G.P.R., au depistat, în Cernavodă, doi cetăţeni italieni, de 50 şi 53 de ani, bănuiţi că ar fi organizat partide ilegale de vânătoare, care se deplasau cu un autoturism. În urma controlului, în autoturism au fost descoperite 6 arme de vânătoare semiautomate, calibrul 12 mm şi 20 mm, respectiv 1.200 de cartuşe. Ulterior, în urma efectuării unei percheziţii la hotelul unde erau cazaţi, din Cernavodă, poliţiştii au găsit alte 15 arme de vânătoare, calibrul 12mm., 20mm. şi 28 mm., peste 11.000 bucăţi de muniţie şi 610 ciocârlii de câmp vânate. Întreaga muniţie, armele de vânătoare, precum şi vânatul, au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Pe numele celor 2 bărbaţi a fost întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.