O româncă a fost ucisă în stil mafiot în Italia, în provincia Campania, unde grupările criminalităţii organizate sunt foarte active. Maşina sa a fost incendiată iar corpul neînsufleţit, aruncat într-un şanţ, a fost identificat doar după 24 de ore, după amprentele digitale.
Carabinierii au aflat, astfel, că femeia originară din Gura Humorului avea antecedente penale în România, Italia şi Macedonia şi fusese cercetată pentru trafic de carne vie în 2006.
Mariana Veronica Sologiuc a fost victima unei execuţii în stil mafiot la mii de kilometri de casă, în provincia italiană Campania. A fost împuşcată drept în faţă, cu trei focuri de armă. Trupul fără viaţă, abandonat la marginea unui drum, a fost găsit de un trecător care a dat alarma.
Corpul neînsufleţit fusese descoperit într-un şanţ. O adevărată execuţie în stil mafiot. Carabinieri din Averse au reuşit să o identifice cu ajutorul amprentelor digitale.
Aşa au aflat că femeia e româncă. Mariana Veronica avea 35 de ani şi un trecut controversat.
În 2006, a fost cercetată pentru trafic de carne vie. Ar fi racolat fete din Romania, Italia si Macedonia, pe care le obliga să se prostitueze. În Peninsulă, devenise administratoarea unui bar de provincie. Avea duşmani, dar nu se ştie cine a putut să o ucidă. Iar criminalii au avut grijă să-şi şteargă urmele.
Maşina femeii a fost descoperită incendiată în localitatea San Marcelino, pe o străduţă lăturalnică. În România, familia Marianei aşteaptă acum informaţii despre sfârşitul ei tragic.
Româncă ucisă în stil mafiot în Italia
22 mai 2015
(77 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ce bănci din România au picat testul de stres?
(26 octombrie 2014)
91 vizualizări
Un avion de pasageri s-a prăbuşit peste clădirea aeroportului din Wichita
(31 octombrie 2014)
60 vizualizări
Până la 30 de oameni dispăruţi, posibil morţi, într-un hotel lovit de o avalanşă în urma cutremurelor din Italia
(19 ianuarie 2017)
26 vizualizări
Pasageri răniţi în Indonezia, după o evacuare de urgenţă a unui avion provocată de fum
(25 aprilie 2015)
25 vizualizări
15 copii aflaţi în tabără la Băile Herculane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară
(7 august 2015)
115 vizualizări
Câte cinci britanici se alătură săptămânal grupării Statul Islamic
(22 octombrie 2014)
49 vizualizări
CNAIR deschide circulaţiei 29 de kilometri din autostrada Sebeş-Turda, între Aiud şi Turda (loturile 3 şi 4), începând din această seară.
(31 iulie 2018)
57 vizualizări
Cei trei acţionari ai clubului Colectiv, reţinuţi de procurori
(3 noiembrie 2015)
53 vizualizări
Arpad Paszkany, audiat la DNA
(17 februarie 2015)
91 vizualizări
Rusia: 35.000 de angajaţi din sistemul bancar au fost concediaţi
(26 august 2015)
31 vizualizări
Aurelia Cristea, aviz favorabil pentru funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social
(4 martie 2014)
42 vizualizări
Incendiul de la mansarda unui hotel de cinci stele din Sinaia a fost stins după aproape patru ore
(30 aprilie 2017)
46 vizualizări
Cod portocaliu de inundaţii până sâmbătă la miezul nopţii în judeţele Harghita, Mureş, Covasna şi Braşov
(4 iunie 2016)
43 vizualizări
Explozie la Botoşani: un bărbat s-a sinucis. Şapte persoane au fost rănite
(13 septembrie 2015)
51 vizualizări
Nairobi: Două bombe artizanale au explodat în capitala Kenyei
(17 mai 2014)
74 vizualizări
Atac armat la Marea Moschee din Quebec: Cinci persoane au fost ucise
(30 ianuarie 2017)
28 vizualizări
Un bărbat s-a aruncat în aer în incinta televiziunii publice din regiunea separatistă prorusă Abhazia
(17 octombrie 2016)
40 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























