Costin Mincu, acţionar la clubul Colectiv, a fost reţinut luni seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului General.
După aproape nouă ore de audieri, Costin Mincu a fost scos din sediul Parchetului General cu cătuşe la mâini şi urcat într-o maşină a Poliţiei.
Anterior, ceilalţi doi acţionari ai clubului, Alin George Anastasescu şi Paul Gancea, au fost reţinuţi şi duşi în Arestul Poliţiei Capitalei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis luni seara, prin ordonanţa din data de 31 octombrie 2015, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind sesizaţi cu privire la faptul că în incinta clubului Colectiv a avut loc un incendiu în urma căruia au murit mai multe persoane, iar altele au suferit vătămări corporale, au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi distrugere calificată, în vederea stabilirii circumstanţelor şi împrejurărilor săvârşirii faptelor.
Din datele şi probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club.
„Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă, după cum rezultă din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, se relevă forma de vinovăţie a culpei, şi nu a intenţiei, astfel încât, prin ordonanţa din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea de omor calific în infracţiunea de ucidere din culpă”, se mai arată în comunicatul citat.
Ulterior, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu Costin, administratori ai SC Colectiv Club SRL, sub aspectul infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.