Inspecţia Judiciară a constatat că fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, prin afirmaţiile făcute, au afectat independenţa justiţiei, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea.
Rapoartele IJ urmează să fie discutate în şedinţa plenului CSM din această săptămână.
Preşedintele CSM, Marius Tudose, a sesizat IJ atât cu privire la declaraţiile din 6 aprilie ale lui Traian Băsescu, cât şi în legătură cu mesajul postat în 2 aprilie de Elena Udrea pe Facebook.
"Ca urmare a declaraţiilor lansate în spaţiul public de către domnul Traian Băsescu în cadrul emisiunilor 'Ultimul Cuvânt'—31.03.2015 şi 'X-PRESS' — 6 aprilie difuzate la postul de televiziune B1 TV, precum şi a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea în 2 aprilie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare", preciza CSM într-un comunicat.
AGERPRES