Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins propunerea procurorilor DNA de prelungire a restului preventiv în cazul lui Darius Vâlcov şi a hotărât ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu, decizia nefiind definitivă.

Instanţa supremă a judecat luni propunrea DNA de prelungire a măsurii preventive în cazul lui Darius Vâlcov, aflat în arest din 2 aprilie, fiind acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru.

ICCJ a respins propunerea DNA şi a hotărât plasarea fostului primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor în arest la domiciliu, însă decizia nu este definitivă. Astfel, Darius Vâlcov rămâne în arestul preventiv, până la o decizie definitivă de plasare a sa în arest la domiciliu sau de punere în libertate.

Decizia de luni a ICCJ poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Tot luni, instanţa supremă a decis să-i respingă lui Vâlcov cererea de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, această hotărâre fiind definitivă.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.