Aproximativ 60 medici rezidenţi din Cluj au protestat ieri în faţa Prefecturii Cluj. Medicii spun că protestul lor îndreptat împotriva Guvernului Ponta 3 este un semnal de alarmă faţă de condiţiile în care trebuie să îşi desfăşoare activitatea.
Ei cer, printre altele, plata orelor suplimentare, să primească mâncare atunci când sunt de gardă, eventual o zi liberă după gardă, dar cursuri de specializare gratuite.
„Ne-am adunat aici nu ca să facem un protest propriu-zis, ci ne-am adunat să tragem un semnal de alarmă. Multă lume ştie problemele noastre, iar acestea se reflectă în fapul că mii de rezidenţi pleacă din România. Nu vrem să găsim un ţap ispăşitor. Miniştrii vin şi pleacă, prefecţii vin şi pleacă, manageri, şefi de clinică, specialişti. Nu este un singur vinovat”, a declarat presei Paul Turcoman, rezident în anul IV pe cardiologie.
Alte probleme de sistem de care s-au plâns rezidenţii clujeni sunt legate de faptul că trebuie să îşi plătească singuri cursurile de specializare ale căror preţuri variază între 300 şi 1.500 de lei.
Liderii protestatarilor spun că, deja, un sfert dintre tinerii care au intrat la rezidenţiat au plecat în străinătate şi afirmă că majoritatea rezidenţilor ar putea să renunţe la visul de a-şi construi o carieră în ţară şi să aleagă să muncească în Occident.
Cluj: Rezidenţii au protestat împotriva Guvernului Ponta 3
7 martie 2014
(57 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur cu magnitudinea 3,9 în judeţul Buzău
(4 februarie 2018)
106 vizualizări
Traian Berbeceanu, repus în drepturi
(18 aprilie 2014)
75 vizualizări
Ministrul de Interne: 79 de persoane cercetate după protestul din Piaţa Victoriei, pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
(2 februarie 2017)
47 vizualizări
Migranţi au vrut să fugă din România
(11 septembrie 2016)
41 vizualizări
Sirian cu un carnet de marinar falsificat, găsit la bordul unei nave din Portul Constanţa Sud
(18 noiembrie 2015)
57 vizualizări
Cel puţin 13 persoane au murit în California, în urma unor alunecări de teren
(10 ianuarie 2018)
49 vizualizări
Angajaţii RATB, invitaţi la o „excursie“ pe Arena Naţională, în ziua lansării candidaturii lui Ponta
(20 septembrie 2014)
69 vizualizări
Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv
(10 aprilie 2014)
51 vizualizări
Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu
(4 septembrie 2014)
76 vizualizări
Noi avertizări cod galben şi portocaliu de vânt puternic şi ninsori în toată ţara
(28 octombrie 2017)
28 vizualizări
Pariu câştigător cu o cotă de 2500!
(17 octombrie 2013)
126 vizualizări
Unul dintre răniţii din explozia de la Braşov a decedat la un spital din Austria
(12 noiembrie 2015)
53 vizualizări
Trafic intens pe DN1 pe sensul către Bucureşti
(3 mai 2015)
46 vizualizări
Timiş: Un şofer a murit după ce a pierdut controlul direcţiei, a lovit o bornă kilometrică, apoi s-a răsturnat într-un şanţ
(2 decembrie 2016)
44 vizualizări
Numărul migranţilor salvaţi sâmbătă în Mediterană a ajuns la peste 4.500
(20 septembrie 2015)
28 vizualizări
Petrolier atacat cu rachete de un avion neidentificat. Un român a fost ucis
(5 ianuarie 2015)
79 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























