Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, de sâmbătă de la ora 18.00 până miercuri la ora 18.00 vremea se va răci accentuat în toată ţara. În sud-estul ţării va ploua, în nord şi centru vor fi precipitaţii mixte, iar în toate regiunile vor fi intensificări ale vântului, care va depăşi la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.
Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de sâmbătă, ora 18.00, până miercuri, la aceeaşi oră, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55-65 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră.
Vremea va fi rece în toată ţara, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se va produce brumă, local în regiunile nordice şi centrale, în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.
La munte şi, trecător, în nordul şi centrul ţării, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.
În sud-estul ţării, sâmbătă seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ploua, iar cantităţile de apă vor depaşi izolat 15 litri pe metru pătrat.
Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea sunt, sâmbătă, sub avertizare nowcasting cod galben de vânt, care depăşeşte la rafală 55-65 de kilometri pe oră.