Sindicatul "Muntele" a reuşit să ajungă joi la o înţelegere cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara în ceea ce priveşte acordarea tichetelor cadou sub formă de prime de Paşte pentru minerii din Valea Jiului, în condiţiile în care o parte dintre ortacii de la mina Lonea şi Vulcan au protestat spontan solicitând acordarea acestor beneficii în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă. "În urma negocierilor purtate în cursul dimineţii de joi, am încheiat un protocol cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara. Minerii vor primi tichete cadou în valoare de 250 de lei, ca primă de Paşte. De asemenea, vor fi acordate tichetele cadou restante de luna trecută", a declarat pentru AGERPRES preşedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica.
Potrivit acestuia, tichetele restante de luna trecută vor fi distribuite minerilor în cursul zilei de joi, iar tichetele cadou acordate ca primă de Paşte vor ajunge la salariaţi cel mai târziu vineri dimineaţă.