Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare pentru crime contra umanităţii, în dosarul privind moartea unor deţinuţi politici în Penitenciarul Râmnicu Sărat, pe care l-a condus din 1956 până în 1963. “IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav. "IICCMER (n.n. - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) a solicitat parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii", a declarat atunci preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.
Torţionarul Vişinescu, pus sub acuzare
3 septembrie 2013
(128 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, prins în flagrant în timp ce primea mită
(12 mai 2015)
38 vizualizări
Locomotiva unui tren care transporta ţiţei la Brazi a luat foc
(9 mai 2016)
79 vizualizări
Bărbat găsit mort la Tătărani
(18 ianuarie 2014)
197 vizualizări
Cutremur puternic în zona Giurgiu
(29 august 2013)
105 vizualizări
Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu, la DNA
(4 septembrie 2015)
66 vizualizări
Cutremur pe pieţele financiare din Asia: Bursele s-au prăbuşit
(15 ianuarie 2016)
44 vizualizări
Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac vor fi judecaţi în stare de arest
(5 mai 2014)
97 vizualizări
SUA vor oferi Ucrainei 335 de milioane de dolari
(1 aprilie 2016)
35 vizualizări
Franţa ar sprijini intrarea României în spaţiul Schengen
(14 noiembrie 2013)
103 vizualizări
Trei adolescenţi, prinşi după ce au spart o şcoală din Adjud de unde au furat produse electronice
(7 mai 2017)
107 vizualizări
Acţiune a poliţiei rutiere pentru depistarea vitezomanilor
(23 august 2013)
44 vizualizări
Igor Dondon, candidatul prorus la alegerile din Moldova, despre România: Fraţi, fraţi, dar brânza-i pe bani!
(31 octombrie 2016)
52 vizualizări
Fost profesor de istorie, reţinut pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor; el ar fi constrâns un băiat de 15 ani
(31 ianuarie 2018)
182 vizualizări
Persoane dispărute, depistate de poliţişti
(12 octombrie 2013)
88 vizualizări
Un alt plagiat, de data asta la Ministerul Educaţiei
(20 februarie 2014)
55 vizualizări
Definitiv: cinci ani de închisoare pentru Relu Fenechiu!
(30 ianuarie 2014)
43 vizualizări
Româncă, dispărută în Marea Britanie
(20 iunie 2016)
52 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























