Iranul a lansat în ultimele zile atacuri aeriene asupra unor ţinte ale terorişilor grupării Statul Islamic, din estul Irakului. Informaţia a fost confirmată de Pentagon care a precizat că avioanele de tip F-4 ale Teheranului vizează provincia Diyala. Washingtonul a reamintit, însă, că Statele Unite nu îşi coordonează atacurile cu Iranul.

Aceste declaraţii apar după ce postul Al-Jazeera a difuzat imagini cu avioane de luptă F-4, similare cu cele utilizate de forţele aeriene ale Iranului.

În septembrie, Iranul a făcut o ofertă de sprijin a operaţiunii internaţionale împotriva Statului Islamic, dar ea a fost refuzată de SUA.

Digi24.ro