Cel puţin 22 de persoane au fost rănite la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, vineri seara, a anunţat un purtător de cuvânt al autorităţii pentru gestionarea dezastrelor, citat de MTI, relatează Mediafax.
Autocarul efectua o cursă specială.
Anett Kasza a declarat că la bordul vehiculului se aflau atât adulţi, cât şi copii. Trei persoane au fost rănite grav, iar 19 au răni uşoare. Toţi răniţii au fost spitalizaţi.
Pal Gyorfi, purtătorul de cuvânt a serviciului naţional de ambulanţă a declarat că la bordul vehiculului erau 19 adulţi şi trei copii, inclusiv un bebeluş în vârstă de trei luni. Acesta a fost transferat la spital pentru monitorizare. Gyorfi a afirmat că doar patru-cinci persoane au suferit răni mai grave.
Autorităţile au închis tronsonul de autostradă pe care a avut loc accidentul pentru operaţiunile de salvare. Autocarul a lovit parapetul şi a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului, răsturnându-se pe o parte.