Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Constanţa a respins, joi, noi solicitări ale acestora pentru a fi judecaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, deciziile putând fi însă contestate la Curtea de Apel Constanţa.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, joi, respingerea ca nefondată a solicitării lui Mircea Băsescu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Aceeaşi hotărâre a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână, care ceruse să fie judecat în arest la domiciliu, scrie MEDIAFAX.
Deciziile pot fi contestate în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel Constanţa.
Solicitările celor doi au fost făcute vinerea trecută, la primul termen pe fond din acest dosar, atunci când Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au dat declaraţii contradictorii în faţa instanţei.
Următorul termen al procesului pe fond a fost stabilit pentru 5 decembrie.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.