Reprezentanţii grupării Statul Islamic anunţă că organizaţia va pune în circulaţie propria monedă. Motivul: înlocuirea sistemului monetar tiranic, care a condus la oprimarea musulmanilor.

Banii vor fi turnaţi în aur, argint sau cupru şi vor fi utilizaţi pe teritoriul controlat de mişcarea islamistă din Siria şi Irak.

Monedele vor avea imprimate cuvinte precum "Stat Islamic", "Califat", dar şi greutatea şi valoarea lor.

Anunţul vine după ce jihadiştii au dat publicităţii o înregistrare audio cu liderul suprem al mişcării, despre care se credea că ar fi fost omorât în urma unui atac aviatic american. În mesajul înregistrat, mişcarea a anunţat că va lupta până la ultimul om.