
Discuţiile în acest dosar s-au încheiat în 30 octombrie, iar instanţa supremă a amânat atunci pronunţarea unei decizii definitive pentru 13 noiembrie. Joi, ICCJ a anunţat că deciza în dosarul lui Mircea Diaconu va fi anunţată în 27 noiembrie.
La ultimul termen de judecată, procurorul prezent la şedinţă a cerut aplicarea legii penale mai favorabile, dar şi ca Mircea Diaconu să fie amendat. Motivele pentru care procurorul a cerut acest lucru au fost faptul că europarlamentarul nu şi-a favorizat soţia, dar şi cariera "remarcabilă" a lui Mircea Diaconu.
În acest dosar, Mircea Diaconu a fost achitat, în 13 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus ca el să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei. Decizia de achitare a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.