Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 a avut loc vineri, la ora locală 04:34 (08:34 GMT), în regiunile Antofagasta şi Tarapaca din nordul Chile, relatează agenţia EFE.
Potrivit autorităţilor, nu au existat victime sau daune considerabile. Centrul Seismologic al Universităţii din Chile a declarat faptul că epicentrul cutremurului a fost localizat în deşert, la o distanţă de 83 de kilometri de Sierra Gorda şi la 1.400 de kilometri de Santiago. Potrivit Serviciului de Geologie din Statele Unite (USGS) epicentrul a fost localizat la o adâncime de 102 kilometri, iar magnitudinea seismului a fost de 5,8 grade.
Pe de altă parte, Biroul Naţional de Urgenţe chilian a declarat că seismul a putut fi simţit cu o intensitate de 5 pe scara Mercalli în localitatea Calama şi cu o intensitate de 4 grade în localităţile Baquedano, Sierra Gorda, San Pedro Atacama y Tocopilla, în regiunea Antofagasta.
Sursa: AGERPRES
Cutremur cu magnitudinea de 5,7 în nordul statului Chile
23 august 2013
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Combatanţii SI se droghează cu captagon
(19 noiembrie 2015)
98 vizualizări
Traficul feroviar, blocat în continuare în Vâlcea în urma accidentului de miercuri seară provocat de un şofer de TIR
(24 august 2017)
46 vizualizări
DNA a pus sechestru pe un apartament aflat în proprietatea lui Ponta
(19 august 2015)
39 vizualizări
Mai mulţi turişiti au rămas blocaţi cu maşinile la Bâlea Lac, din cauza viscolului
(28 octombrie 2017)
82 vizualizări
Doi turci şi un sirian care încercau să intre ilegal în ţară au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Giurgiu
(7 decembrie 2016)
36 vizualizări
Fiasco total la o acţiune a poliţiei ucrainene: Cinci poliţişti au murit după ce s-au împuşcat între ei
(6 decembrie 2016)
39 vizualizări
Armata ucraineană susţine că a capturat doi militari ruşi
(18 mai 2015)
33 vizualizări
Mandat de arestare pentru Viktor Ianukovici
(24 februarie 2014)
56 vizualizări
Un nou cutremur a avut loc în Chile
(4 aprilie 2014)
37 vizualizări
CSM: Instanţele trebuie să comunice planul de acţiune privind dosarele vechi de corupţie
(13 septembrie 2014)
76 vizualizări
Un bărbat a deschis focul la tribunalul din Milano. Cel puţin un mort
(9 aprilie 2015)
83 vizualizări
Votul la moţiunea de cenzură, anunţat oficial: 241 de voturi "pentru" şi 10 voturi "împotrivă"
(21 iunie 2017)
107 vizualizări
Propunerea de arestare preventivă a lui Ruşanu,respinsă de instanţă
(26 februarie 2014)
65 vizualizări
ŞOCANT! Patronul Hexi Pharma ar fi decedat într-un accident rutier!
(22 mai 2016)
59 vizualizări
Prahovean prins la furat de carburant în Gara de Nord din Ploieşti
(12 septembrie 2014)
55 vizualizări
Vameşii mai dădeau şi rest la şpagă!
(22 decembrie 2013)
58 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în optimi de finală la Indian Wells
(10 martie 2014)
39 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























