Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost ridicat, vineri dimineaţă, de poliţiştii bucureşteni, fiind cercetat într-un dosar de proxenetism, în care este suspectat că, alături de aproximativ 50 de complici, ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux din Capitală.
În acest dosar, realizat cu probe furnizate cu ajutorul ofiţerilor din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), sunt implicate aproximativ 100 de persoane, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor.
În perioada martie - noiembrie, oamenii lui Sile Cămătaru ar fi adus prostituate la hoteluri, dar şi în zona cazinourilor, pentru a atrage jucători. Grupul era implicat şi în fapte de cămătărie în cazinouri.
Potrivit surselor citate, Sile Cămătaru era monitorizat de aproximativ o jumătate de an, după ce ofiţeii DIPI au obţinut o informaţie cu privire la faptul că acesta, împreună cu 50 de complici, controla aproximativ 40 de prostituate, care erau plasate la hotelurile de lux Marriott şi Howard Johnson din Capitală.
O parte dintre aceste fete aveau camere închiriate permanent şi figurau în cataloage de prezentare, ce erau prezentate de angajaţi ai hotelurilor clienţilor care se arătau interesaţi de serviciile unei prostituate.
Vineri dimineaţă, un număr de 300 de poliţişti fac percheziţii în Capitală, în 24 de locuinţe, dar şi în cele două hoteluri, fiind puse în aplicare 120 de mandate de aducere.
Vasile Balint, cunoscut ca Sile Cămătaru, judecat într-un dosar, alături de alte 53 de persoane, pentru şantaj, cămătărie şi infracţiuni cu violenţă, a fost eliberat, în noiembrie 2013, de la Penitenciarul Rahova, unde se afla în arest din februarie.
Sile Cămătaru, alături de fratele său, Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru, au fost trimişi în judecată în 25 iulie 2013, împreună cu alţi 52 de membri ai clanurilor "Cămătarii" şi "Sportivii", fiind acuzaţi de şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav.
Nuţu Cămătaru a fost eliberat marţi din arest.