Poliţiştii ilfoveni au blocat în trafic, duminică, la Buftea, un tir încărcat cu circa două milioane de ţigări care venea din Republica Moldova, patru persoane fiind cercetate pentru contrabandă.
Transportul a fost monitorizat încă de la plecarea din Republica Moldova, au declarat, pentru News.ro, surse din Poliţie. Ţigările de contrabandă erau disimulate atât în pereţii camionului, cât şi printre mărfurile transportate.
În cabină se aflau doi bărbaţi şi o femeie, cetăţeni moldoveni, care sunt cercetaţi acum pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Un al patrulea dosar penal a fost deschis pe numele expeditorului transportului, tot un cetăţean moldovean.