Turcia a bombardat vineri dimineaţă obiective ale grupării Stat Islamic în Siria şi a efectuat raiduri împotriva militanţilor organizaţiei extremiste în peste 100 de locuri din Istanbul.
Potrivit unui comunicat emis de biroul premierului Ahmet Davutoglu, avioane de vânătoare F-16 au bombardat trei obiective ale grupării Stat Islamic în Siria, relatează BBC News Online. Decizia privind lansarea raidurilor aeriene a fost luată în cadrul unei reuniuni de securitate, în urma unor confruntări înregistrate joi la frontiera turco-siriană.
Turcia va lua "toate măsurile necesare" pentru a asigura securitatea naţională, a precizat biroul premierului. Televiziunea oficială turcă a menţionat că avioanele de vânătoare ale Turciei au atacat oraşul de frontieră Havar, dar nu au pătruns în spaţiul aerian sirian.
Poliţia turcă a efectuat de asemenea, vineri dimineaţă, mai multe raiduri în vederea arestării unor presupuşi militanţi ai grupării Stat Islamic, în peste 100 de locuri din Istanbul.
Raidurile au avut loc în 26 de cartiere ale oraşului, cu participarea a 5.000 de poliţişti. Membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au fost de asemenea arestaţi.