Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost reţinut de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat,potrivit Mediafax. Nicuşor Constantinescu a fost reţinut marţi, la o secţie de poliţie din Istanbul, şi urmează să fie dus la o instanţă, pentru confirmarea mandatului de urmărire internaţională emis pe numele lui după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă.
După ce autorităţile turce vor încuviinţa extrădarea lui Nicuşor Constantinescu, în baza mandatului de urmărire internaţională, acesta va fi preluat de către poliţiştii români şi adus în ţară, au mai spus sursele citate.
Ministerul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, autorităţilor din Turcia documentelor necesare pentru aducerea în ţară a lui Constantinescu, judecat în mai multe dosare.
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa ar fi în Turcia de mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din Statele Unite ale Americii.
Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care acesta fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Soluţia a fost menţinută în 7 august de Curtea de Apel Bucureşti, care a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că „inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York“, la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea, pentru că a atribuit nelegal terenuri. Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de calibrul nouă milimetri.
La termenul din 24 octombrie al dosarului în care preşedintele suspendat al CJ Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei să dispună punerea sub sechestru a tuturor bunurilor lui Nicuşor Constantinescu, pentru a fi recuperat prejudiciul, dacă instanţa va stabili definitiv că acesta este vinovat şi îl va obliga să plătească daune.