Militanţii separatişti din Lugansk, în estul Ucrainei, au împărţit manifeste prin care ameninţă locuitorii care intenţionează să se prezinte la alegerile parlamentare organizate duminică de Kiev, relatează agenţia Zik, în pagina electronică.

Separatiştii au împărţit manifeste în Rubijne, teritoriu controlat de armata ucraineană, prin care îi ameninţă pe pensionari că dacă vor vota li se vor lua pensiile, a declarat poliţia.

În regiunea Lugansk, controlată de rebeli, ameninţările sunt însă şi mai dure. Astfel, un manifest semnat de separatiştii proruşi cere ca "alegerile burgheze ale juntei de la Kiev" să fie ignorate, ameninţând cu legea marţială şi executarea membrilor comisiilor electorale.

Alegerile parlamentare au loc duminică în 13 dintre cele 21 de circumscripţii din Doneţk şi în patru dintre cele 11 din Lugansk.

Mediafax