Autorităţile belgiene au dejucat mai multe comploturi care prevedeau comiterea de atentate de către membri ai grupului terorist Stat Islamic veniţi din Siria, relatează ziarul L'Echo, citat de AFP, potrivit Mediafax.

Există aproximativ 400 de cetăţeni belgieni care au mers să lupte în Siria, iar 90 au revenit, precizează publicaţia. Mai multe persoane suspectate că încercau să comită atentate similare cu cel de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles au fost arestate. Autorităţile belgiene nu au dezvăluit care erau obiectivele vizate de terorişti. În iunie, autorităţile au destructurat o organizaţie teroristă intitulată Sharia4Belgium, iar 46 de persoane sunt cercetate în acest dosar.